Postat de: damianion | martie 10, 2014

Preşedintele Ucrainei, despre lupta lui Dumnezeu în Euromaidan

Preşedintele interimar al Ucrainei, pastorul baptist Oleksandr Turcinov, nu a acordat prea multe interviuri de la numirea sa în funcţie, pe 23 februarie. Dar atunci când Asociaţia Evanghelistică “Billy Graham” l-a invitat să dea un interviu în care să vorbească despre Dumnezeu, Turcinov nu s-a gândit de două ori.

dumnezeuinmaidan_400Invitaţia i-a fost făcută de Viktor Hamm  — vicepreşedinte al Organizaţiei Evanghelice Crusades — care cunoaşte foarte bine situaţia din Ucraina. Hamm s-a născut într-un lagăr de muncă sovietic şi a devenit predicator creştin, chiar dacă a fost obligat să predice în Ucraina pe stradă, în baze militare sau pe stadioane. Însă, chiar mai înainte ca toate acestea să aibă loc, drumul creştinismului în ţară a fost deschis de celebrul evanghelist american Billy Graham, care a vizitat regiunea în 1988, în timpul regimului comunist. Ocazia acestei vizite a fost sărbătorirea a o mie de ani de la apariţia creştinismului în ţară, o dată cu creştinarea prinţului Vladimir în 988.

De atunci, Viktor Hamm a umblat în urma lui Graham, predicând la „16 cruciade de evanghelizare” în perioada 1994-2006.

Astăzi, preşedintele Asociaţiei Franklin Graham, fiul celebrului evanghelist american Billy Graham, parcurge acelaşi drum cu al tatălui său, cerându-i lui Hamm să se întâlnească cu Turcinov, pentru un interviu ce va apărea în revista Decision. „Domnul Turcinov este un membru al unei biserici evanghelice, un frate în Christos şi un mare lider politic. În situaţia actuală, are nevoie de rugăciunile noastre pentru a primi înţelepciune, putere şi linişte”, declara Hamm înainte de interviu.

Câteva răspunsuri în premieră

Deşi până la apariţia revistei, în luna aprilie, detaliile vor rămâne necunoscute, site-ul Asociaţiei “Billy Graham” a relevat câteva dintre răspunsurile pe care le-a dat Turcinov. Cele mai multe gravitează în jurul convingerii că Dumnezeu este alături de poporul ucrainean.

„Adevărul se află de partea celor care şi-au apărat drepturile şi au ales să nu fie sclavi, fără drepturi şi fără voce”, şi-a început preşedintele pledoaria în favoarea poporului său care a ieşit în stradă săptămâni la rând, începând cu luna noiembrie a anului trecut.

Apoi, preşedintele interimar a vorbit despre scopul mandatului său. „Primul nostru obiectiv este oprirea confruntărilor, asigurarea păcii, prevenirea rănirii sau uciderii altor oameni. Al doilea este întoarcerea la integrarea europeană, cu toate că recunoaştem, în acelaşi timp, importanţa relaţiilor cu Rusia”.

Cu privire la conducerea fostului preşedinte Viktor Ianukivici, Turcinov admite că reprimarea prin violenţă a manifestaţiilor nu a fost o soluţie bună, dar admite că prezenţa lui Dumnezeu a fost vizibilă şi acolo. „Toate evenimentele au demonstrat prezenţa lui Dumnezeu şi povestirile despre mâna lui Dumnezeu care i-a apărat pe cei prezenţi în Piaţa Independenţei sunt numeroase”, a continuat el. „Eu am văzut mâna lui Dumnezu în fiecare detaliu şi în orice situaţie s-au aflat oameni neînarmaţi care şi-au apărat drepturile şi libertatea în faţa armatei profesioniste şi înarmate. Dar credinţa lor a învins. Dumnezeu le-a asigurat victoria”, a concluzionat Turcinov.

Cum arată Ucraina condusă de un neoprotestant

Ucraina este o ţară în care cel mai mare procent îl ocupă necredincioşii sau neafiliaţii religios. Din cei 45 de milioane de locuitorii, baptiştii sunt numai 135.000, ceea ce a condus ca alegerea unui preşedinte baptist, fie el şi interimar, să fie o surpriză într-o ţară în care atunci când spui religie spui creştini ortodocşi sau catolici.

Aceasta nu este prima dată când o ţară est-europeană înmânează conducerea ţării unui protestant. În 1999, Macedonia îl vota ca preşedinte pe Boris Trajkovski, un metodist laic care ajutase în principal comunitatea romă din ţară. Cetăţenii l-au numit „George Bush de Macedonia”.

În cazul Ucrainei, un preşedinte aparţinând unui cult minoritar sparge stereotipul că ucrainenii prodemocraţie şi prooccidentali sunt numai credincioşi catolici, după cum explică Vitaly Chernetsky, profesor de limbi slave la Universiatea Kansas şi preşedinte al Asociaţiei Americane pentru Studii Ucrainene.

Unii analişti consideră însă că tocmai credinţa lui Turcinov ar putea să îi afecteze cariera. „Baptismul nu este la modă şi nu îl face agreabil”, a declarat Volodimir Fesenko, de la centrul de politici aplicate din Kiev. 

Alţi analişti, ceva mai optimişti, consideră că aplecarea religioasă a preşedintelui interimar ar putea fi un pod între minoritatea rusă şi majoritatea ucraineană din ţară. „Credinţa lui Turcinov mărturiseşte despre diversitatea culturală a Ucrainei, care este un soi de centură a Bibliei în regiunea fostei Uniuni Sovietice. Iar schimbările pe care le poate aduce o uniune a bisericilor evanghelice sunt semnificative”, a subliniat Chernetsky.

www.semneletimpului.ro

About these ads

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Categorii

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 101 other followers

%d bloggers like this: